În perioada 16-18 Iunie 2023 asociația noastră a reușit să ofere ”un mic refugiu„ de la boală unui grup de 24 de bolnavi dependenți de hemodializă sau de un transplant renal functional, dintre care 3 copii și 21 de tineri/ adulți, asigurându-le o vacanță cu tot confortul necesar: cazare, masă, activități de socializare atât în interior cât și în natură într-un loc de poveste în inima Apusenilor la pensiunea Mara & Lara din Valea Ierii.
S-a mâncat foarte bine, s-a râs foarte mult, s-au depănat amintiri atât dintre cele frumoase cât și dintre cele care ne fac sufletele să ne plângă de dorul celor plecați dintre noi, s-a făcut și multă mișcare prin drumeții, bălăceală în ciubere, plimbare cu trotineta, dar cel mai important s-au împărtășit experiențele prin care am trecut fiecare dintre noi de la ultima întâlnire și până în prezent, moment din care cu toții învățăm câte ceva de la fiecare în parte.